Numele este același, dar sunt două intervenții distincte: se adresează unor zone diferite ale ochiului, folosesc incizii plasate diferit și au durate de recuperare diferite. Dacă te gândești la o corecție a pleoapelor, delimitarea asta este primul lucru util de înțeles: de ea depinde ce se poate obține în cazul tău.
Ce corectează fiecare intervenție
Delimitarea anatomică este simplă. Blefaroplastia superioară lucrează în regiunea dintre sprânceană și linia genelor, pleoapa superioară. Blefaroplastia inferioară lucrează în zona dintre linia genelor și obraz, pleoapa inferioară.
Blefaroplastia superioară corectează două lucruri care apar frecvent împreună: pielea redundantă și laxă, și herniația grăsimii din spatele septului. Rezultatul vizibil este pliul care cade peste ochi și aspectul de privire grea.
Blefaroplastia inferioară se adresează pungilor de sub ochi, laxității cutanate și șanțului dintre pleoapă și obraz. Literatura de specialitate notează că are, în majoritatea cazurilor, motivație estetică, spre deosebire de cea superioară, care poate avea și o componentă funcțională.
Ambele fac parte din intervențiile chirurgicale estetice faciale și sunt realizate fie de chirurgie plastică, fie de chirurgie maxilo-facială.
Unde se plasează incizia
La pleoapa superioară incizia se face în pliul natural, o alegere care ține de cicatrice: linia rămâne ascunsă când ochiul este deschis.
La pleoapa inferioară există două aborduri, iar diferența dintre ele contează cel mai mult în tot subiectul.
Abordul subciliar, numit și transcutanat, plasează incizia la un milimetru sau doi sub linia genelor. Prin ea se poate acționa asupra pielii, a mușchiului orbicular și a pungilor de grăsime, iar la nevoie se poate realiza și o canthopexie, adică o resuspendare a unghiului extern al ochiului. La DOCTOR AESTHETICA, canthopexia se practică atunci când este necesară și când anatomia pleoapei o permite.
Abordul transconjunctival plasează incizia pe interiorul pleoapei. Nu lasă nicio cicatrice cutanată și nu perturbă septul orbital, dar permite accesul doar la grăsime, nu și la pielea în exces.
Cum se alege abordul la pleoapa inferioară
Criteriul principal este excesul de piele.
Abordul transconjunctival este preferat când problema este grăsimea herniată, cu laxitate ușoară sau moderată, fără piele în exces, iar literatura îl descrie ca potrivit pentru pacienții tineri cu prolaps adipos izolat. Se practică și la DOCTOR AESTHETICA, în funcție de caz, cu limitările care țin de accesul redus pe care îl oferă.
Abordul subciliar devine necesar când pielea și mușchiul trebuie repoziționate, adică atunci când excesul cutanat este semnificativ.
Nu există studii randomizate care să compare cap la cap rezultatele și complicațiile celor două aborduri, așa că alegerea se face pe criterii anatomice, la consultație, nu după o regulă generală.
Criteriul funcțional apare mai ales la pleoapa superioară
Când surplusul de piele de la pleoapa superioară obstruează câmpul vizual superior, intervenția nu mai rezolvă o problemă de imagine. Literatura de specialitate face distincția explicit: în prezența afectării de câmp vizual, blefaroplastia este considerată reconstructivă, nu estetică.
Evaluarea standard este un test de câmp vizual efectuat de două ori, o dată cu pleoapa în poziția ei normală și o dată cu pleoapa ridicată, pentru a măsura cât din câmp se recuperează. Testul se solicită la un medic oftalmolog și este necesar doar într-un număr mic de cazuri, când evaluarea clinică a pleoapei îl justifică.
La pleoapa inferioară, indicația funcțională este mult mai rară. Apare în situațiile în care tonusul deficitar al pleoapei afectează drenajul lacrimal sau expune corneea.
Anestezia și durata intervenției
Anestezia diferă între cele două intervenții, pentru că și gradul de disconfort diferă. Blefaroplastia superioară este mai ușor de suportat și se poate realiza doar cu anestezie locală, în funcție de ce preferă pacientul. Cea inferioară se realizează cu analgosedare, fiind mai dureroasă. Intervenția durează, în medie, aproximativ două ore.
Diferențe de recuperare
Aici apare a doua diferență importantă: pleoapa inferioară se vindecă mai lent.
Edemul și echimozele, adică umflătura și vânătăile, se reduc în general în 10 până la 14 zile, interval pe care sursele medicale de referință îl indică în mod convergent.
Recuperarea se întinde pe aproximativ o săptămână la pleoapa superioară și poate dura până la trei săptămâni la cea inferioară. Când se operează ambele, se situează între două și trei săptămâni.
Firele neresorbabile se scot, de regulă, la 5-7 zile, iar cicatricile continuă să se estompeze pe parcursul a două-trei luni.
Riscuri specifice fiecărei intervenții
Riscurile comune sunt cele ale oricărei intervenții chirurgicale: sângerare, infecție, asimetrie, cicatrizare nefavorabilă, nevoia unei reintervenții. Peste ele, fiecare intervenție are riscuri proprii.
La pleoapa inferioară, riscul specific este ectropionul, adică răsfrângerea în afară a marginii pleoapei. Se asociază cu o pleoapă laxă lăsată necorectată, cu excizie cutanată excesivă sau cu o cicatrice retractilă. Tot aici apar retracția palpebrală și expunerea albului de sub iris, mai frecvente la abordul care perturbă septul orbital decât la cel transconjunctival.
La pleoapa superioară, riscul specific este lagoftalmia, adică dificultatea de a închide complet ochiul, împreună cu sindromul de ochi uscat și cu supracorecția.
Complicația cea mai gravă, comună și rară, este hemoragia, care poate afecta vederea. Semnele care cer evaluare imediată după intervenție sunt durerea severă, edemul care se accentuează brusc și orice modificare de vedere.
Când se operează ambele pleoape
Cele două intervenții se pot realiza în aceeași ședință. Nu există un criteriu formal de tipul „ambele se fac atunci când”, pentru că decizia ține de ce s-a modificat la fiecare pleoapă. Ce se schimbă concret: durata crește, iar recuperarea se aliniază la intervalul mai lung, al pleoapei inferioare.
Ce se evaluează înainte de intervenție
Evaluarea preoperatorie include examen oftalmologic, testarea producției de lacrimi, măsurarea pleoapelor, fotografii și analize de sânge, iar testarea câmpului vizual se solicită doar când evaluarea clinică o justifică. Un istoric de ochi uscat cere o evaluare suplimentară, pentru că intervenția poate accentua simptomele în primele luni.
Pentru detalii despre ce presupune intervenția în ansamblu, indicații și recuperare, poți citi și articolul despre ce este blefaroplastia și când este recomandată.
Întrebări frecvente
Care dintre cele două este mai complexă?
Nu se compară pe complexitate, ci pe ce corectează. Pleoapa inferioară are o recuperare mai lungă și un risc specific, ectropionul, care cere o evaluare atentă a laxității.
Cât se menține rezultatul?
Rezultatul este de durată, nu definitiv. Procesul natural de îmbătrânire continuă din momentul în care pacientul iese din sala de operație, iar efectul se menține în general 7-10 ani, în funcție de ritmul individual de îmbătrânire.
Rămân cicatrici vizibile?
Inciziile se plasează în zone discrete: pliul natural la pleoapa superioară, imediat sub linia genelor sau pe interiorul pleoapei la cea inferioară. Cicatricile se estompează progresiv, în două-trei luni.
Se poate corecta doar grăsimea, fără incizie pe piele?
Da, prin abordul transconjunctival, atunci când nu există exces de piele. Dacă pielea este în exces, abordul respectiv nu rezolvă problema.
Cât de repede pot reveni la activitățile obișnuite?
Sursele medicale dau intervale diferite, de la una-două zile pentru activități ușoare până la două-patru săptămâni pentru efort fizic intens. Reperul se stabilește pe etape și se adaptează la intervenție.
Programează o consultație
Diferența dintre cele două intervenții nu se stabilește după fotografii, ci după o evaluare a pleoapelor și a laxității. Medicii DOCTOR AESTHETICA din Constanța analizează ce s-a modificat concret și îți spun care intervenție răspunde la ce te deranjează.
Sună la 0723 665 414 sau fă-ți programare pentru o consultație.
Revizuit medical de: Dr. Alisa Zisman, medic specialist chirurgie plastică, DOCTOR AESTHETICA Constanța
Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește o consultație de specialitate. Recomandările pentru fiecare pacient se stabilesc la consultație.
